Prețurile petrolului au scăzut joi cu peste 3%, în urma unui articol al Financial Times conform căruia Arabia Saudită, cel mai mare exportator de țiței din lume, va renunța la prețul țintă de 100 de dolari pentru a se pregăti pentru creșterea producției, împreună cu membrii OPEC și aliați organizației, în decembrie, transmite Reuters.
Prețurile petrolului au scăzut vineri cu peste 2%, după date care au arătat că ocuparea forței de muncă din SUA a crescut sub așteptări în august, și erau pe cale să înregistreze pierderi săptămânale puternice, deoarece preocupările legate de cerere au depășit efectul amânării de către OPEC+ a creșterii ofertei, transmite Reuters.
Prețurile petrolului au scăzut vineri cu 2,4%, trase în jos de evoluția negativă a burselor la nivel global, din cauza temerilor că se profilează o recesiune, după ce băncile centrale din Europa și America de Nord au semnalat că vor continua să combată agresiv inflația.
Cotațiile petrolului scad pentru a patra zi consecutivă miercuri, pe fondul temerilor privind încetinirea cererii în Europa, în condițiile în care mai multe state au suspendat inoculările cu vaccinul anti-Covid dezvoltat de AstraZeneca, sau au anunțat noi restricții pentru a frâna răspândirea coronavirusului.
Acțiunile europene se apreciază în tranzacțiile de joi, pe fondul optimismului privind progresele înregistrate în dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19, dar și în contextul așteptărilor legate de reluarea angajărilor în SUA, economiștii anticipând crearea unui număr record de locuri de muncă în luna iunie.
Principalii indici bursieri de pe continent se depreciau marți dimineață, în contextul reaprinderii temerilor privind efectele pandemiei de coronavirus asupra economiilor, după ce cotațiile petrolului american au scăzut sub 0 dolari pentru prima oară în istorie.
Un nou acord de tipul OPEC +, între statele membre ale organizației și producători de petrol din afara acesteia ar putea fi posibil dacă ar participa și alte țări, a declarat Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran al Rusiei, adăugând că țările ar trebui să coopereze și pentru a atenua recesiunea economică provocată de pandemia de coronavirus. Prețurile petrolului au scăzut vineri cu circa 5%, transmite Reuters.
Cotațiile petrolului au crescut cu până la 2,3% vineri, pe fondul temerilor privind o eventuală întrerupere a livrărilor de țiței din Orientul Mijlociu, după ce presa a relatat că un petrolier iranian de stat a fost lovit de rachete în apropiere de Arabia Saudită.
Cotațiile petrolului au scăzut cu până la 7% marți, inversând o parte din câștigurile record consemnate în piețele internaționale după atacurile asupra instalațiilor petroliere din Arabia Saudită, pe fondul informațiilor din presă legate de repunerea în funcțiune a unor instalații afectate de atacuri.
Rusia și Arabia Saudită au ajuns la un acord pentru extinderea cu șase-nouă luni a pactului cu OPEC privind reducerea producției de țiței. Anunțul a fost făcut azi de președintele rus Vladimir Putin după discuțiile cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la summitul G20 din Japonia, transmite Reuters.
Cotațiile petrolului continuă să scadă abrupt vineri, în contextul unui val de vânzări de active considerate riscante pe piețele internaționale, precipitat de temerile privind o eventuală intrare în recesiune a economiei globale în acest an.
Potrivit administratorului judiciar al companiei, principala premisă a reușitei reorganizării Prospecțiuni SA este reluarea investițiilor principalelor companii petroliere din România, pe fondul stabilizării cotațiilor mondiale la țiței. Pe de altă parte, peste jumătate din datorii vor fi achitate din vânzări de active imobiliare.
Potrivit administratorului judiciar al companiei, principala premisă a reușitei reorganizării Prospecțiuni SA este reluarea investițiilor principalelor companii petroliere din România, pe fondul stabilizării cotațiilor mondiale la țiței. Pe de altă parte, peste jumătate din datorii vor fi achitate din vânzări de active imobiliare.
Anunțul OMV Petrom a venit în ziua în care președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat că membrii cartelului petrolier OPEC ar fi ajuns la un acord preliminar cu privire la stabilizarea pieței mondiale prin reducerea coordonată a producției, menită să pună capăt trendului de depreciere a prețurilor la țiței.
OMV și-a revizuit în minus estimările cu privire la prețul mediu al barilului de țiței în următorii ani, ceea ce a obligat grupul austriac să-și reevalueze activele din sectorul de explorare și producție de hidrocarburi la o valoare în scădere cu 1 miliard de euro.
Omul de afaceri a hotărât închiderea subsidiarelor companiei din Tadjikistan, Mauritius și Singapore și analizează oportunitatea păstrării celei din Serbia.